Velier esuat

 

Undeva, pe plaja întinsă a unui ţărm îndepărtat, odată cu fluxul, eșuase o barcă. De fapt, nu chiar o barcă, ci un mic iaht modern. La bord se simţea mişcare, deşi nu era decât un om. Un om? Da! Un om care dorise să se avânte în necunoscut. Se lăsase multe zile şi nopţi în bătaia vântului şi valului. Câteodată, chiar crezuse că totul se sfârşeşte, că nu fusese decât o falsă idee care‑i aducea sfârşitul departe de lume…

„Ei şi?, îşi spunea tot el, am vrut un lucru, şi trebuie să‑l realizez. Dacă tot e să nu ajung nicăieri, mai bine mor!”

Ai fi crezut în acele momente că‑l părăsise luciditatea. Un individ care nu luptă pentru viaţă ne pare nebun. Îl catalogăm repede ca fiind în afara facultăţilor mintale.

Locul acesta în care ajunsese îi era complet necu­noscut. Nu‑l găsise pe nicio hartă. Încerca să‑l localizeze cu ajutorul sextantului. În scurtă vreme, se lăsă păgubaş. Departe de a fi un Robinson, îşi încerca în fiecare zi inventivitatea, puterea de adaptare la noile condiţii.

Iahtul lui, după câteva mici reparaţii, era iar apt de o nouă călătorie.

Zilele şi nopţile treceau. Fiecare noapte aducea o idee nouă. Ziua următoare, din idee se năştea ceva. Primul lucru care‑l interesase fusese să găsească un loc adăpostit pentru păstrarea iahtului. Colinda cât e ziua de lungă împrejurimile, iar noaptea se întorcea acolo unde eșuase. Nici el nu ştia de ce face acest lucru, dar se simţea legat de acel loc. O mică plajă înconjurată de pante line, împă­durite, care vesteau piscul semeţ ce se ridica mai departe.

Daca esti interesat sa citesti toata povestirea, o poti descarca pe toată de aici: clic