[tweetvm mask=”Un roman captivant de aventuri, dragoste, mare, pirati, impuscaturi! Il citesti cu sufletul la gura!” tweet=”Ingerul pazitor/ http://www.cartilemarii.ro/ingerul-pazitor/ ‎” btn-text=”Anunta pe toata lumea! SHARE” duration=”3″ delay=”4″ font=”lobster-two” anim=”bounce” template=”bbutton”]

 

Făcuseră aproape două sute de mile, când Pardar încercă din nou să pornească motorul din dreapta cu elicea. Coborâse la altitudine mai mică, să folosească aerul mai dens. Îl auzi cum se turează. Câteva împuşcături în eşapament şi apoi începu să funcţioneze normal.

Uraaaa! Merge! Uraaa!, Andreea începuse să strige de bucurie. Suntem salvaţi! Suntem salvaţi! Ne întoarcem acum să mai căutăm? întrebă ea cu aerul cel mai firesc din lume.

Nu, răspunse Pardar sec. Acum mergem să aterizăm pe insula Denis. Cred că într-o oră suntem acolo. Am consumat mult combustibil zburând cu un singur motor și nici nu-mi place plafonul de nori peste care trecem acum. Îi vezi cum sunt? Ai zice că poţi aşeza avionul pe ei. Să nu te sperii că va trebui să cobor trecând prin ei. Nu ştiu cât de întinsă este nebulozitatea asta și nici ce dezvoltare are mai spre sud. Din cauza asta este bine să cobor acum.

Andreea îl privea speriată. Îi dispăruse bucuria pe care pornirea celui de-al doilea motor i-o provocase. Dacă lui nu-i plăceau norii prin care trebuiau să treacă înseamnă că era un mare pericol să facă asta. De ce nu se ţinea totuși deasupra lor? De ce trebuia să treacă prin ei dacă nu-i plăceau? Spusese el ceva, dar ea nu înțelegea mare lucru. Ceva o neliniştea. Pardar nu se mai uită spre ea deloc. Era foarte atent la aparatele de bord, când avionul păru că se scufundă în vata aceea densă a norilor cenuşii. Andreea se aştepta ca elicele motoarelor să se încâlcească în ei. Nu mai vedea nimic. Parcă şi zgomotul motoarelor se pierdea în pâcla deasă care îi înconjura. Aburii denşi şi reci mângâiau carlinga şi aripile avionului, ca şi cum ar fi fost nişte mâini moi, uriaşe, gata să-i prindă şi să-i ţină pe loc, pentru ca mai târziu să le dea drumul din înalt și să le urmărească prăbuşirea în gol. Andreea nici nu mai îndrăznea să respire. Avea senzaţia că intrase în altă lume, o lume opacă în care nu se vedea nimic în afara aburilor cenuşii alunecând pe lângă avion, o lume de beznă lăptoasă în care îți pierdeai orice speranță și din care nu credea că va mai putea ieşi vreodată. Se uită la Pardar. Era atât de concentrat, încât Andreea avu impresia că dacă l-ar fi atins ar fi văzut cum se sparge în bucăţi. Când era mai speriată, i se păru că vede în faţa ei cum elicele împrăştie ceaţa densă a norilor. Apoi, deodată, sub ei se deschise zarea albastră şi apăru apa oceanului având o culoare nefiresc de frumoasă, de un albastru închis. Văzu în depărtare o pată deschisă pe care razele soarelui, străpungând norii, o conturau pe suprafața brodată din loc în loc de spuma albă a valurilor.

Pardar, Pardar!, strigă Andreea. Uite acolo. În faţa noastră spre dreapta. Aia este o navă. Uite, vezi?

[tweetvm mask=”Un roman captivant de aventuri, dragoste, mare, pirati, impuscaturi! Il citesti cu sufletul la gura!” tweet=”Ingerul pazitor/ http://www.cartilemarii.ro/ingerul-pazitor/ ‎” btn-text=”Anunta pe toata lumea! SHARE” duration=”3″ delay=”4″ font=”lobster-two” anim=”bounce” template=”bbutton”]