”Mihaela Meravei cultivă o poezie cu deschideri neomoderniste întreținută de elemente autoreferențiale; o poezie unitară cu un limbaj direct , limpede și profund.”
Ovidiu Dunăreanu
”Dacă lirismul este o exaltare a sentimentelor, iar poetul un căutător al cheii pierdute a transcendentului, atunci poemele Mihaelei Meravei ar putea fi numite transmoderne, încadrându-se în spectrul luminos, în care lumea este înţeleasă ca iubire şi ca lumen (din lat. lumen, care înseamnă lumină). Invităm lectorul să resimtă binecuvântarea transfigurării semantice a Luminii şi binefacerile Logosului.”
Prof. Dr. Anastasia Dumitru
Șablonul fundamental al textelor favorizează iluminarea, mijlocită de plonjarea în mediu acvatic, ca spațiu ideal al transgresării ”uneori ninge la malul mării/ acolo unde întotdeauna începe viața/ și îngerii îți înnoiesc aripile pentru următoarea minune”(uneori ninge la malul mării). Autoarea expertizează în ”Semantica luminii”, diferite formule, constanta fiind dată de faătul că în toate rămâne ideea de căutare, de aflare a esenței și adevărului.
Prof . Nastasia Savim
Doua poezii din acest volum:
Alt poet
culege-mi toamna aceasta târzie de pe degete
şi arunc-o
cu păsări cu tot pe buzele mării
să soarbă ea ultimul drob de sare rostogolit
peste pomeţii violeţi ai timpului
scufund-o până atinge cu genunchiul nadirul inimii
tăcerea care se va lăsa
va avea destul loc să crească în mine
alt poet într-o altă armonie ridicând stoluri de cuvinte
pregătite să înflorească lumina până când
în sfârşit va fi auzită
Sunt poema fără chip
O priveau insistent mii de scântei
Aţintite asupra ei o împungeau
Cum săgeţile lui Heracle
Reuşeau să adoarmă pe veci hidra
Cu înţepătura lor otrăvită
Simţea nevoia să ţipe
Din trup să iasă şi ridicată deasupra
Ochilor roșii să urle:
„Sunt femeia fără chip închideţi-mă în mine!
Apoi închideţi-vă ochii şi
Priviţi-mă în interiorul vostru;
Sunt cuvântul fără semne dar însemnat de iubire
Deschideţi-vă sufletul şi ciuliţi urechile
Să auziţi cum vă cântă Universul!”
Ochi mii de focuri aprinse împrejur
O transformau într-o poem fără chip
Dar cu suflet de femeie
Curgând prin ea cuvintele
cum prin fluviul cunoaşterii lumină
Mihaela Meravei